SC Oțelul Galați anunță că tinerii jucători Gabriel Ursu și Denis Bordun vor juca sub formă de împrumut timp de un sezon la ACS Unirea Braniștea, în Liga 3. Le urăm celor doi mult succes și îi așteptăm și mai puternici în roș-alb-albastru!
Portarul Gabriel Ursu și mijlocașul Denis Bordun au fost transferați pentru un an de zile la ACS Unirea Braniștea, club care reprezintă cu succes județul Galați în Liga 3. Gabriel și Denis, ambii formați de clubul nostru, au astfel șansa de a juca meci de meci pentru a reveni și mai competitivi la SC Oțelul. Jucătorilor transferați temporar la Braniștea le urăm succes în noul sezon, iar grupării ACS Unirea să își atingă toate obiectivele stagiunii 2024-2025!