Un român de mare perspectivă care joacă fundaș de bandă a devenit component al SC Oțelul Galați. Născut în Italia, Valero Gallo și-a pus semnătura pe un contract pe doi ani cu echipa noastră.
Gallo, 1.80 metri, 19 ani, are dublă cetățenie, româno-italiană, și a ajuns la Oțelul după ce a activat în sezonul precedent la Gloria 2018 Bistrița, echipă cu care a disputat barajul de promovare în Liga 2. Născut în provincia Torino, Valerio a fost format la cluburi din peninsulă și a decis în urmă cu trei ani să își încerce șansa în România, la clubul de Liga 3 Unirea Bascov (județul Argeș). În stagiunea 2023-2024, el s-a transferat la formația bistrițeană, iar acum a ajuns sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu în cantonamentul din Austria.
Valerio Gallo: Este o șansă foarte mare pentru mine să reprezint Oțelul, motivație mai mare nu există. Mă voi dedica total pentru a-i demonstra domnului Dorinel Munteanu că poate conta pe mine. Sper să facem un an competițional bun și să ne mulțumim suporterii. Vă așteptăm la stadion!
Valerio este eligibil pentru regula Under 21 din Superliga, iar calitățile îi permit să activeze atât ca fundaș dreapta, cât și ca apărător de bandă stângă sau ca mijlocaș defensiv. El a fost convocat la câteva acțiuni ale naționalei Under 19 a României. Gallo a semnat un contract pe doi ani cu SC Oțelul.
Să fie într-un ceas bun, Valerio!