Începem astăzi play-out-ul Superligii cu o partidă care a fost afișul de final al sezonului regular: Oțelul Galați – Politehnica Iași. Meciul de la ora 17.00, de pe stadionul Oțelul, este o șansă mare pentru întreaga suflare roș-alb-albastră de a începe cu dreptul un drum presărat cu multe provocări. Pentru victorie, e nevoie de tine în tribune!
Oțelul nu a nimerit luni seară una dintre cele mai bune reprize ale stagiunii curente. Ne referim la prima, o reprezentație departe de capacitatea elevilor lui Dorinel Munteanu, dar nu trebuie să omitem faptul că un penalti venit ca de nicăieri, în minutul 8, și transformat de Roman a avut un efect de nedorit. Intrați pe teren cu o oarecare presiune, fiind evidentă dorința propriilor fani de a vedea ACASĂ victoriile pentru care băieții noștri se pregătesc zi de zi, Cisotti și compania au avut de trecut, așadar, un mare handicap. La pauză, roș-alb-albaștrii au schimbat foaia și au devenit categoric echipa mai bună. Ocaziile de gol irosite vorbesc despre un nou egal nemeritat: așa cum a spus-o și managerul tehnic, Oțelul, în ciuda prestației, își putea adjudeca toate cele trei puncte.
Un punct sau doar o jumătate, după ce clasamentul s-a împărțit în doua, deja nu mai contează. Abia de astăzi, de la ora 17.00, orice victorie contează cu adevărat. Și aduce TREI PUNCTE în cont. Play-out-ul, ca un campionat aparte, necesită o atenție specială, iar oțelarii au nevoie să fie iarăși împreună. Să uite momentele neinspirate și să se înarmeze cu răbdare pentru cele nouă jocuri la capătul cărora se poate arăta o prezență într-o cupă europeană. Neîndoios, se pot vedea și alți zori, însă – de dragul bunului parcurs în ambele competiții naționale în sezonul 2023-2024 – e mai bine să nu-i pomenim.
În așteptarea jocului de la ora 5 după-amiază, să ne aducem aminte de un succes spectaculos al Oțelului: în 23 mai 2007, fiind atunci ultima rundă a campionatului, echipa noastră învingea pe Poli Iași cu 3-1, prin golurile lui Szekely, Daniel Stan și Tănase, fiind ultimul meci din carieră al lui Tase (în imagine, caseta tehnică a acelui joc – facsimil Viața Liberă). Hai la meci, hai să credem astăzi într-o prestație solidă pe care, de asemenea, să ne-o aducem aminte peste ani! Forza, Oțelul!