shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0.00lei
View Cart Check Out

Ziua în care nimic nu se pierde

Oțelul Galați are meci de la ora 19.30 pe terenul Universității Craiova, echipă cu care ultima dată a jucat pe un teren pentru deszăpezirea căruia munciseră ore în șir zeci de suporteri nebuni după fotbal. Se întâmpla pe final de noiembrie 2023, oaspeții se impuneau cu 3-1, însă n-a fost vorba de fotbal propriu-zis. Diseară avem șansa de a juca fără a avea ceva de pierdut.

Unii dintre elevii lui Dorinel Munteanu văzuseră zăpada în premieră la începutul iernii, au existat și probleme tehnice care au împiedicat sistemul VAR să sancționeze un ofsaid foarte clar, am pierdut după ce scorul ne era favorabil la pauză. Se câștigase atunci impresia tot mai solidă că Oțelul are cu cine și are pentru ce să joace. Fanii veniseră de la prânz la stadion pentru a decoperta suprafața pe care se așezase un strat gros de nea. Cu managerul tehnic în frunte, lopata a fost arma care a unit, iar la final, înfrigurați, am strâns din dinți și ne-am zis că vom trece și peste asta. Și am trecut.

Astăzi reîntâlnim adversarul din Bănie, dar în Cupă. Sunt sferturile de finală care se dispută într-o singură manșă, iar după primele două jocuri din play-out-ul Superligii ne putem gândi liniștiți la provocarea programată la ora 19.30. Știm și că ne așteaptă un meci foarte tare luni seară, la Galați, cu Dinamo, dar mai știm că vei umple stadionul. Va conta enorm. Până atunci, vom păși pe gazonul Centralului din Bănie convinși că din orice întâmplare, așa cum a fost aceea din noiembrie, putem învăța. Putem deveni mai puternici. Speranțele de Oțel nu ni le poate lua nimeni, așadar sperăm și astăzi în victorie.

Roș-alb-albaștrii au prins ultima dată sferturile Cupei României în noiembrie 2012. Atunci, ai noștri câștigau la Piatra Neamț, scor 2-0 cu Ceahlăul, și se calificau în semifinale. Marcatori, Laurențiu Iorga, astăzi în echipa de secunzi a lui Dorinel, și Liviu Băjenaru. În imagine, caseta tehnică a acelei partide (foto arhivă Viața Liberă). Forza Oțelul!