acestea, recordul de spectatori este de 22.000 de oameni, la un meci de Cupă cu Sportul Studenţesc! În fotografiile splendide de la partida disputată în 1985 se poate observa cum gălăţenii stau nu numai în tribună, ci şi în copaci, pe tabelă, pe cabina comentatorilor, pe reclame, pe blocurile din jur sau pe Spitalul de Copii!

În anii ‘90 stadionul “Oţelul” a devenit “Cimitirul Granzilor”, echipa noastră fiind aproape imbatabilă acasă, în faţa propriiilor suporteri, care au creat mereu o atmosferă de vis pentru gazde şi un adevărat Infern pentru oaspeţi. Acest lucru a fost posibil şi datorită faptului că arena nu are pistă de atletism şi este situată între blocuri, având o acustică aparte. Prin înjumătăţirea gardului împrejmuitor, lucru de neimaginat pentru România la finalul anilor ‘90, Oţelul a devenit o forţă acasă, toate echipele plângându-se sau vorbind cu respect despre presiunea pusă pe oaspeţi de către numerosul public gălăţean.

Chiar dacă cea mai mare performanţă internaţională a fost reuşită de Oţelul pe stadionul “Dunărea, când a învins pe Juventus Torino, cea mai mare reuşită internă a avut loc pe 15 mai 2011, când Oţelul s–a încununat campioană, pentru prima oară în istorie, învingând cu 2-1 pe FC Timişoara, în ceea ce presa vremii a numit “finala campionatului”. Imediat după fluierul final, mii de gălăţeni au invadat terenul de joc şi s-au bucurat alături de idolii lor. Cu doar două etape înainte, arena din Ţiglina III găzduise primul meci în nocturnă din istorie: 2-1 cu adevărata Universitatea Craiova!

Stadionul rămâne și în această perioadă în care clubul a revenit pe prima scenă fotbalistică, în ciuda timpului trecut peste arenă, un avantaj important al echipei în meciurile de pe teren propriu, suporterii Oțelul fiind recunoscuți pentru pasiunea și devotamentul cu care își încurajează favoriții.